revistă
multilingvă
de cultură


director
Marin Mincu
 
 

 

 

 

Ștefania Mincu
George Popescu
Radu Voinescu
Adrian Urmanov
Elena Vlădăreanu
Mircea Țuglea
Doina Ioanid
Ioan Es Pop
Bogdan Stănescu
Răzvan Țupa
Zvera Ion
Ionuț Chiva
Ruxandra Novac
Elena Pasima
Domnica Drumea
Mitoș Micleușanu
Andrei Peniuc
Adela Greceanu
Claudiu Komartin
Mihai Ignat
Herbert Ovia
Dan Sociu
Constantin Vică
Oana Cătălina Ninu
Octavian Soviany

 

 

 

 

 

redactor șef:
George Popescu

 

colegiul consultant:

Vicente Gonzales Martin
Catherine Durandin
Alfredo Giuliani
Miljiurko Vukadinovici

 

colegiul de redacție

Mihai Cimpoi
Marina Cap-Bun
Ștefania Mincu
Octavian Soviany
Mircea Țuglea

 

© 1992-2004
hosted by altair net

Ultimul număr
Arhivă
Cenaclul Euridice

 

 

 


1-2/2003:

oZone Friendly
(din antologia colectivă cu acelaşi titlu, editată de O. Nimigean)

Pentru Radu Andriescu

1.

am scăpat în sfîrşit de mai vechiul şi ridicolul meu rău de maşină
de pe bancheta din spate aprob încîntat
înjurăturile prietenilor mei comentariile lor tehnicezoterice

nu voi învăţa să conduc o maşină
(pînă şi-n vise intru-n toţi stîlpii) cum
la vreun instrument nu cred să învăţ vreodat’ a cînta dar
e ceva vreme de cînd am încetat să le mai spun femeilor tanti şi-n
faţa obosiţilor funcţionari şi a acrelor vînzătoare
rămîn cool
acum
mă ţin tare

(radule    adevărul e că am pierdut mai mulţi prieteni decît un centenar
dar ştii
invers decît pe oglinzile retrovizoare
lucrurile par mai apropiate decît sunt în realitate)

2.

de ce cînd şi eu sunt ozone
friendly environment
friendly şi chiar friendly la o
adică semnez orice numai să fiu
cu băieţii iau poace la bîza
castane dupace peniciline stau
capră şi mă las cocoşat la lapte
gros bucuros fac cheta la flegmă

nu te-au trezit la ploieşti şi nici la întoarcere
n-ai apucat focurile de pe rafinării
în prima zi ţi-au ascuns cravata şi centura
ai primit mustrare
în faţa careului
îţi înghiţeai ruşinat mucii şi-ţi cădeau pantalonii
ţi-au plantat un şarpe în geamantan
ţi-au turnat pastă în chiloţi te-au
pictat cu cremă de ghete ţi-au scăpat
un linguroi de sare în ciorbă te-ai scăpat
pe tine şi te-au pîrît ţi-au furat banii
şi te-au lăsat singur în pădure dar
în ultima zi cine-a văzut ursul la
gunoaie în timp ce ei lălăiau lîngă focul
de tabără cine s-a ascuns şi l-a privit
minute în şir fascinat şi cuprins de tremendum

trec printre tîrtanii de pe copou ca
tipul de la the verve nepăsător
agăţîndu-i cu umărul (adevărul
radule că aş vrea să mă ia
cu ei la o ciomăgeală la o bă
ută la un tun la un viol în grup) trec
pe lîngă ţaţe şi gardieni pubici şi
mă simt stupid whitmanian

în serile de toamnă cînd ard
grămezile de frunze pe copou lucrurile
chiar par mai apropiate cîini înciotaţi de
milenii se desprind uşor unul de altul alunecă
pe role în vale pe lîngă universitate prin
gangul repetenţilor printre mesele
de la boema peste
fundaţie înspre gară

RAPSODIA ROMÂNĂ

emy-one-eye se lăuda c-ar fi ştiut să cînte la acordeon
zicea că are şi o fotografie
cred că de fapt era invidios pe costică

nu-s muzician cum ar spune o’hara dar
mi-ar place să fiu
acum în iunie cînd parcurile sunt pline de filfizoni
aplecaţi deasupra chitărilor oricum
nu înţeleg ce mare sfîrîială
în anii 70 sau 80 era cu totul
altceva gagicile se dădeau în vînt după
trubaduri dar poate că sînt şi eu
invidios şi-ntr-un fel e prea tîrziu pentru mine

aşa cum într-una din dimineţile de pe vremea liceului
am ieşit din bloc şi cam la o sută de metri mai încolo
circarii puneau pe picioare un cort albastru
şi era prea tîrziu
o întîrziere de zece ani
să fi venit cînd eram copil
pe-atunci îşi aşezau tabăra la marginea oraşului
unde locuia o mătuşă de-a mamei
care-avea întotdeauna în casă cafea naturală şi lichior şi
multe de povestit
nu mă plîngeam pentru că
după cum spuneau ai mei circ se dă şi duminica
un sfert de oră la emisiunea de varietăţi
şi încă de ăla adevărat rusesc cel mai bun din lume

aşa că la circ n-am mai ajuns şi nici în dimineaţa aceea la şcoală
era cald şi parcul pustiu cezara
cînta la vioară la nesfîrşit singurul lucru pe care-l ştia
rapsodia română de george enescu

FINDERS KEEPERS

(azi am găsit o poezie în cartierul de blocuri dacia – apartamentul mihaelei, tipa cu genitori din boston; finders keepers; radu a zis că am dreptate s-o păstrez; şi pe mihaela)

plouă sau gîlgîie instalaţia

întinsă pe canapea ea citeşte din cartea cum
să ne calculăm coeficientul de inteligenţă

mai tîrziu mi-l va calcula şi mie

la vecinii de sus au venit nişte bărbaţi
şi discută

de-aici de unde-i aud
aş putea jura că vorbesc în arabă

DE UNICĂ FOLOSINŢĂ

pe fereastra dinspre vest noua clădire a direcţiei muncii
dincolo un ocean de lighene umplute cu zoaie
la est cantina săracilor în spatele ei un deşert
din cutii de nisip în care milioane de pisici dorm
şi se pişă între toate astea blocul emşapte aici
dorm eu şi mă piş gîndindu-mă că poate-
ntr-o zi o să-mi folosească aici fac
dimineaţa gargară şi tot aici aduc
uneori o femeie după ultimul spasm zervativul se izbeşte
de fereastra deschisă se scurge
încet printre elemenţi


Traista Mihaelei

Lada


Cînd intru în prăvălie văd întîi lada din lemn.
Mai era frig cînd au apărut castraveţii, înveliţi în plastic,
lungi, turceşti.
Au urmat roşiile, primele fără gust, dar ademenitoare.
Rătăcite, cu iz de iarnă, banane, lămîi, portocale.
Un timp în ladă au pus ceapă: roşie, părea proaspătă.
Rămasă goală, de curînd lada s­a umplut cu piersici.
Nu prea mari, nu foarte mici. Nici crude, nici coapte.
Nu­s prea scumpe, dar nici ieftine. A venit şi vremea lor.
Nu prea intră lume în prăvălia asta, la minimarket.
Afacerile nu merg nic prea bine, dar nici rău.

Radu Andriescu


cînd intru în apartamentul ei văd întîi traista agăţată în cuier
uneori aruncată pe lîngă         aspră galbenă
cu o floare roşie brodată în mijloc
un timp în traistă am pus sticle de votcă ţigări prezervative
cărţi        o vreme s-a dat pierdută prin campus în tudor
căptuşită cu nouă sute de mii      banii de hogeac
un volum de-al lui andriescu unul de-al lui foucault
lumea nu prea e de-acord cînd ne vede-mpreună dar
nici nu strîmbă din nas
dragostea noastră nu merge nici prea bine dar nici rău

tehnica anti-climaxului

ne ridcăm în fund pe cearşafurile pătate
ne facem semne disperate de recunoaştere
                 acum cînd tragi bluza pe tine îmi aminteşti
                 de anna care se dezbrăca în faţa copiilor
                 pentru că n-avea încredere
m-ai trezit cu noaptea în cap pariez că undeva
după colţul blocului aşteaptă o haită de cîini
nu-mi place cartierul tău de ce mă laşi să plec
tu care ar trebui să ţii locul beteagului
meu instinct de conservare
arunci monede reci pe podea pînă la baie
mi se lipesc de tălpi
ustură
ceafa ta e un televizor abia stins
mă furnică

Dan SOCIU