revistă
multilingvă
de cultură


director
Marin Mincu
 
 

 

 

 

Ștefania Mincu
George Popescu
Radu Voinescu
Adrian Urmanov
Elena Vlădăreanu
Mircea Țuglea
Doina Ioanid
Ioan Es Pop
Bogdan Stănescu
Răzvan Țupa
Zvera Ion
Ionuț Chiva
Ruxandra Novac
Elena Pasima
Domnica Drumea
Mitoș Micleușanu
Andrei Peniuc
Adela Greceanu
Claudiu Komartin
Mihai Ignat
Herbert Ovia
Dan Sociu
Constantin Vică
Oana Cătălina Ninu
Octavian Soviany

 

 

 

 

 

redactor șef:
George Popescu

 

colegiul consultant:

Vicente Gonzales Martin
Catherine Durandin
Alfredo Giuliani
Miljiurko Vukadinovici

 

colegiul de redacție

Mihai Cimpoi
Marina Cap-Bun
Ștefania Mincu
Octavian Soviany
Mircea Țuglea

 

© 1992-2004
hosted by altair net

Ultimul număr
Arhivă
Cenaclul Euridice

 

 

 


1-2/2003:

Fisuri
(din volumul cu acelaşi titlu, în curs de apariţie la editura Pontica)

prima fisură a primei amintiri

cultul evei şi al pâinii mucegăite
transformarea
camerei tale într-un spaţiu al uitării
să uiţi dracului de toate rănile sufletului
că de la un timp numai sufletul…
numai sufletul omului ca pasărea mutilată
numai râmele mai trec pe aici
râme mari late de-un deget
credincioase ca un şarpe de casă
multiplicându-se la nesfârşit
de pomană te-apuci să le ciopârţeşti cu
cazmaua mutilarea… râmelor la tinereţe
pe malul canalului la apa verde şi rea


a doua fisură a primei amintiri

ţi se-ntoarce stomacul pe dos numai
dacă te gândeşti la apa verde şi rea
a canalului aici se varsă toate veceurile
medgidiei toate mizeriile de pe străzi
o crustă de resturi menajere mătasea broaştei
şi blănuri ţie blănurile îţi fac greaţă
smocuri de păr rămase după câinii
călcaţi de maşini şi aruncaţi în canal
iarna bărbaţii beau spirt medicinal
pescuiesc guvizi îi înşiră pe sârmă
te-ntorci seara acasă şi mănânci guvizi
daţi prin mălai şi prăjiţi în untură


prima fisură a celei de-a doua amintiri

suntem singuri dragostea mea

suntem singuri
hai fă-ţi curaj ia-ţi inima
(de raze)
în dinţi stai pe vârfurile picioarelor
fă-te că zbori
ni s-a urât cu atâtea definiţii ale vieţii
cu atâtea explicaţii „viaţa e frumoasă/ e scurtă, merită să fie trăită“
pe dracu!
suntem singuri iubirea mea
suntem singuri bem noi petrosin
dar iau foc zidurile caselor noastre
în gară la constanţa cu un teanc
de almanahuri de dinainte de ’89
în faţă rupem cu grijă primele pagini
le înrămăm
suntem singuri iubirea mea
noi şi ceauşescu împuşcat acum pus la loc de cinste în ramă
şi noaptea care se strecoară printre noi
ca un melc pe picioroange de ce alergi
acum după tren de ce urli de ce îţi e teamă

suntem singuri mon amour
pe aici nu trec oameni
pe aici trec trenuri
mi-e poftă de piersici dar nu simt decât terasamentul
roţile rapidului pe şinele dilatate
un miros al căldurii…


a doua fisură a celei de-a doua amintiri

ţi se spune la un moment dat
„o să suferi ca un câine“
ţie-ţi vine să râzi
izolarea şi singurătatea nu sunt salvarea mea
izolarea şi singurătatea sunt uciderea mea

*** 

la dracu! cum să nu fim trişti
dacă însuşi dumnezeu e un biet locatar
în apartamentul de la etajul doi
îl inundăm de fiecare dată
când se sparge ţeava şi mama
nu are timp să cheme instalatorul
atunci vai sfintele lui picioare
îngheaţă în covorul
îmbibat cu apă rece
cum să nu tremuri de frig iarna
dacă însuşi dumnezeu e un locatar
pervers care priveşte cu binoclul la blocul din faţă
fata care la doar douăzeci-douăşcinci de ani are sânii atât de lăsaţi
care-şi fixează fără să nimerească vreodată
din prima sutienul cu burete
acelaşi sutien negru uzat
cum să nu fim trişti când însuşi dumnezeu
se masturbează plângând…


a treia fisură mai adâncă. a memoriei

ioane, iată camera unde se taie copii
mă simt tânără. atât de tânără
sunt aici în acest salon rânced
printre femei transpirate ţâţoase
cu rochii de stambă înflorate
cu guşi
cu păr des pe picioare şi la subraţ
cu câtă uşurinţă se vorbeşte aici
despre moarte
despre bărbaţi duhnind a ţuică de prună
care se urcă pe femeie
(c㠄bărbatul se urcă şi pleacă“)
după câteva minute se termină totul
dacă a fost şi altceva în afară de
spasmul ăla care aduce a moarte şi greaţă
tu vii aici şi-mi aduci portocale
tu vii aici şi-mi aduci portocale
de trei ori tu vii aici şi-mi aduci portocale
ai face mai bine să-ţi iei notiţe
să scrii… un tratat de împerechere la femeile şchioape

***

de când sunt aici nici măcar
nu mă mai spăl pe dinţi aşa des
mănânc covrigi cu mac şi sandvişuri cu brânză
fără să-mi pese dacă-mi rămân
sau nu resturi între dinţi
dacă am dinţii galbeni sau dacă
gura sfânta de ea îmi miroase a căcat
chiloţii mi-i schimb o dată la trei-patru zile
şi nici atunci nu mă-ndur
mă simt bine în căldura
cu aromă de sex şi de copil tăiat

***

veceurile de aici îmi amintesc de veceurile
facultăţii de litere din edgar quinet
cu bălţi uriaşe de urină desene abstracte
pe pereţi făcute cu degetul
desene în sânge menstrual şi căcat
(c㠄vom deveni civilizaţi când nu
ne vom mai şterge la cur cu degetul
şi vom folosi şi noi hârtia igienică“)
veceuri înfundate cu tampoane de vată
prezervative coji de portocală

***

de mine mi-amintesc foarte rar
visez că nasc
e fetiţă e fetiţă şi vocea doctorului
e fată şi o cheamă maria sau ioana
sau andreea
atunci vii mă îmbraci în mireasă
mă duci de mână în holul facultăţii
de litere şi mă strângi în braţe
tare tare până se rupe visul
acum vin eu şi mărturisesc: ăsta e un pat imaginar
doar sub pat ligheanul de tablă
în care păstrez copilul tăiat


***

probabil sunt păduchi. de altfel de vreo zece
minute o urmăresc pe femeia din patul de alături
vorbeşte într-o limbă necunoscută
bolboroseşte
o văd lovindu-şi în mod repetat piciorul
cu o bucată de plastic să omoare
vreun gândac mă cuprinde un somn cleios
în sala de aşteptare clasa II gara de nord
aşteptând trenul spre medgidia
chiar în faţa ta o ţigancă grasă
îşi pune poalele-n cap
scoate din sex un peşte alb
îl întinde controlorului în loc de bilet
uite, maică, să ai cu ce-ţi plăti bărbatul
şi-ţi aruncă peştele în sutien
îţi face cu ochiul
mă trezesc leoarcă de sudoare
pipăi cearşafurile păturile din jurul meu
cu buricele degetelor
numai să nu-l trezesc să nu-l trezesc
dar mă trezesc eu şi încep să plâng
încet uscat

***

aici nu se scriu poezii nici scrisori de dragoste
foarte rar ne gândim la bărbaţi
şi când o facem îi trimitem
fără nici o jenă undeva unde e cald şi bine
o femeie trece pe lângă mine
pielea rasă a subraţului ei
e ca o spinare de porc.
îmi închei ultimul nasture al cămăşii
mi-am strâns repede lucrurile
şi le-am înghesuit în două sacoşe de plastic
acum aştept să plec.
urmele mele sunt câteva pete imaginare
de sânge şi puroi lăsate pe cearşaful imaginar
şi gândacul ăsta maroniu
pe care-l trec dintr-o palmă într-alta
nu poate fi mai mult decât un gândac
smuls din vis… atunci de ce îl simt
de parcă mi-ar umbla pe sub piele? 

Elena VLĂDĂREANU